Povestea Elisarium
Elisarium pornește de la o convingere: ambiția și grija pentru sine pot exista împreună.
Ne ținem de cuvânt, ducem lucrurile la capăt, suntem prezenți pentru ceilalți. Cred că merită să acordăm aceeași seriozitate și propriei odihne. Să încheiem ziua știind că am avut grijă și de noi.
Practic aikido, iar ceea ce învăț pe tatami mă însoțește și în afara lui: echilibrul, atenția la propria reacție, răbdarea de a reveni asupra unui lucru până îl înțeleg. Am ajuns să văd puterea ca pe ceva ce se construiește în timp, prin exercițiu și răbdare.
La fel privesc grija față de sine: ca pe o obișnuință pe care o păstrez și în zilele aglomerate. Seara are un loc aparte pentru mine. Atunci îmi îndrept atenția de la ce mai am de făcut spre felul în care mă simt și spre ceea ce m-ar ajuta să mă odihnesc.
Desenul, grafica și culoarea m-au atras întotdeauna. Îmi place să observ cum o proporție schimbă un obiect sau cum două nuanțe, așezate împreună, îi dau o cu totul altă expresie. În timp, mi-am dorit să creez lucruri frumoase, pe care să îți facă plăcere să le folosești în fiecare zi.
Mătasea mi-a oferit această posibilitate.
M-a atras mai întâi atingerea ei. Apoi felul în care primește culoarea, cum se schimbă în lumină, cum arată un desen pe material și cum se schimbă odată cu mișcarea lui. Îmi place ideea de a purta mătase într-o seară obișnuită, acasă.
Aleg materialele, nuanțele, proporțiile și finisajele. Creez personal imprimeurile, pornind de la desene de mână sau lucrând direct în format digital. Stabilesc apoi dimensiunea și poziția elementelor în funcție de forma fiecărui produs, astfel încât desenul să se așeze așa cum l-am gândit.
Mătasea Elisarium este produsă în China, unde prelucrarea ei are o istorie de milenii. Lucrez cu un producător specializat, iar specificațiile le stabilesc eu: mătase Mulberry, grad 6A, din producție certificată OEKO-TEX® STANDARD 100. Colaborarea îmbină experiența producătorului în lucrul cu mătasea cu alegerile mele de material și design.
În spatele acestor alegeri rămâne aceeași întrebare: cum va fi folosit ceea ce creez? Îmi doresc să aducă un confort pe care îl apreciezi și după ce noutatea a trecut.
Legătura mea cu mătasea are și o latură neașteptată. Numele meu de familie este Mătăsariu. Am observat asocierea abia după ce mătasea devenise deja alegerea mea, și mi-a plăcut să descopăr că ceva atât de apropiat de mine căpăta un sens nou.
Elena Mătăsariu

